În curând se împlineşte un an de când mi-am făcut blogul şi întâmplarea face să fim în plină campanie electorală, când mulţi alţii se înghesuie să-şi facă un blog de sezon, electoral, aş spune de umplutură. Sunt curios să aflu câţi dintre politicieni au vechime în blogosferă şi câţi sunt novice. Sau mai bine, nu...Altceva vroiam să vă propun. Mi-ar plăcea să inversăm rolurile, să devin spectator şi să urmăresc de pe margine ce se întâmplă pe scena politică. Şi poate că aş vedea cu alţi ochi ce se petrece în jur sau poate mă ajutaţi voi să-mi spuneţi ce impresie vă lasă campania.
Cum vi se par primele săptămâni electorale? Liniştite, neinteresante, demotivante, grave, murdare, proaste, de slabă calitate, gălăgioase, bune, inspirate, dinamice, amuzante? Cum vi se par afişele, sloganurile, sunt multe, sunt puţine? Cum sunt candidaţii şi aici mă includ şi pe mine. Am participat la câteva emisiuni televizate în care m-am întâlnit cu contracandidaţii, unele destul de rigide în format, care nu-ţi lăsau libertatea de a dialoga. Săptămâna asta a fost mai pe gustul meu, am fost la discuţii pe străzile din Chitila, Gara de Nord, Aviaţiei şi cred că sunt un barometru bun. Am întâlnit oameni optimişti, dar şi persoane care sunt supărate pe problemele create de omul fără chip, Primăria Generală. După cum aţi văzut nu am excelat în scris, pentru că nu vreau să transform blogul în tribună electorală. Însă sunt prezent aici şi deschis la a schimba păreri, opinii şi impresii, şi, poate într-un viitor nu foarte îndepărtat campaniile vor arăta aşa cum vă doriţi.
21 mai 2008
Subscrieţi la:
Postare comentarii (Atom)

20 comentarii:
Acestei campanii electorale simt ca ii lipseste "insufletirea" celei din 2004. Atunci electoratul simtea ca are alternative (nu vorbesc la persoana I pentru ca atunci si eu eram in campanie). acum e destul de multa blazare. Nimeni nu mai este convins ca vine Mos Craciun cu cadouri sau reforme. Nu mai credem in Mos Craciun.
In schimb, unii candidati au o campanie foarte agresiva, care ma face sa imi amintesc de senzatia de suforcare pe care o aveam in 2004 fata de ceea ce parea a fi partidul ce a monopolizat statul. Doar am dai albastrul pe portocaliu. Si pe rosu, in sectorul meu.
Candidatii de la care aveam cele mai mari asteptari in materie de campanii ingenioase au esuat. Pare-se ca unii consultanti chiar si-au pierdut inspiratia sau chiar nu ii ajuta produsul.
Si, da, cred si eu ca cel mai eficient este contactul direct al candidatului cu electoratul sau. Numai ca trebuie masurata capacitatea echipelor de campanie de a ajunge la cat mai multi votanti ai sai, simpatizanti si nehotarati.
Oricum, va urez succes si va tin pumnii!
PS: ca sa aiba cu ce ma ataca potentialii urmatori comentatori "colorati" politic altfel.
Daca ma gindesc bine, nici nu stiu cind au trecut trei saptamini de campanie. Am asteptat mai multa viata pe strazi, dar ne-am pomenit cu mai multa galagie şi agresiune vizuala. Nu-mi prea plac afisele, desi recunosc ca mai rid pe infundate citeodată, pentru că la unii se pun in valoare defectele. Practic, pe mine ma deranjeaza un televizor enorm la care vad clipul lui Murgeanu de dimineata pina seara. Chiar nu-mi place individul, care e un pic asa cam de sectorul 5. Il vad foarte bine in slapi si in maieu cu un casetofon la care urlă manele. Nu-l prea prinde postura de candidat la Sectorul 1. Sau poate m-am săturat eu de fatza lui pe care o văd mai des decit pe-a sotiei. Asa ca abia astept sa se termine campania.
Mai sunt vreo 9 zile pana se termina campania (ca din cate stiu cu 48 de ore nu mai e voie sa se faca niciun fel de propaganda..ma scuzati, campanie electorala). Nici eu nu stiu cum a trecut asa repede timpul. A ramas f putin. Nu stiu ce se mai poate intampla. Si, sincera sa fiu, nu vreau sa se mai intample nimic. Sa se termine o data. Eu stiu foarte bine cu cine o sa votez si o sa ma duc la vot. Nu cred ca o campanie electorala poate face minuni, dar ea poate aduce un plus de imagine unor personaje.
Nu stiu daca a fost prea multa liniste pana acum sau daca asa ar trebui sa fie, in mod normal, o campanie. Oricum, scandalului de dragul scandalului ii prefer de 1000 de ori o campanie linistita. Fiecare isi face treaba, candidatii fac ce pot ca sa se intalneasca cu oamenii (online sau offline), cine are chef de politica si cui ii pasa se intereseaza, se agita...cine nu, nu.
E insa si o campanie plina de umor. Am ras de multe ori vazand prin diverse locuri afise cretine sau amuzante, caraghioase. M-am saturat si de demagogia si falsitatea altor candidati, printre care si contracandidatii lui Andrei Chiliman.
Deh, sper sa se termine..cu bine! Ne vedem la urne, dragi concetateni..
Domnule Chiliman, umila parere a unui simpatizant de stanga este ca veti castiga din primul tur.
Sunteti de departe cel mai indicat sa conduca sectorul 1.Si ceilalti au potential dar dvs. din pacate pt. dansii trebuie sa mai astepte cateva mandate ca sa va poata lua locul.
Imi pare rau pt. tipul de la PSD, am tot respectul pt. domnia sa deoarece a avut curajul sa-l infrunte pe Adrian Nastase,intr-un moment de luciditate politica.
Inchei prin a va ura multa sanatate si spor la treaba dupa ce veti fi din nou primar.
Cred ca primarul trebuie sa fie un om de suflet, sincer si corect iar dvs. aveti aceste calitati.De aceea prefer omul Chiliman la sectorul 1,nu ma intereseaza alti oameni de stanga la sectorul 1.
BAFTA !
Am fost de atatea ori inselati in sperantele puse inainte de alegeri incat nu inteleg de ce va mira aceasta atitudine de campanie pasnica! Pe de alta parte trebuie sa recunosc si faptul ca nu prea mai avem ce sa "incercam"! Pana acum 4 ani speram sa scapam de neocomunistii din PSD cu speranta ca centru-dreapta va creea o societate mai civilizata, mai propice dezvoltarii Romaniei! Am primit intr-adevar impozitul unic de 16%( mare realizare, desi bulgarii au doar 10%, si cred ca singura speranta de a-l pastra va aduce iar voturi pentru centru-dreapta ! ) dar am avut si parte de scandaluri si balci pe masura! Dintr-un alt punct de vedere linistea campaniei ii aduce, iata, multe procente lui Oprescu ( asa cum anticipam atunci cand il plangeati ! ) ceea ce nu pare a fi deloc o treaba buna avand in vedere ce grupuri de interese il sustin ( ca sa nu mai vorbim si de "tatuca Ilici")! In cazul Dvs., pericolul Murgeanu e purtat pe valuri mai mult de apartenenta la PDL decat de faptele dovedite ca viceprimar! Pana la urma, desi sunteti o figura aparte in PNL, se pare ca o serie de nerealizari,paridul din spate precum si aceasta liniste in campanie sunt elementele care, probabil, nu va vor permite o victorie din turul I! Timp pentru a indrepta unele lucruri nu mai e mult dar fiind vorba de o competitie poate conta si ceea ce se intampla in ultima secunda!
D-le primar v-am vazut afisele pe strada si vreau sa va spun ca mi-au placut in mod deosebit pentru ca sunteti zimbitor. Sunteti optimist si asta este un lucru bun. M-am saturat sa vad sobrietate, candidati in costum sau pozati ca la fotografia de buletin. Unii spun ca ati fi prea vesel, insa mie imi inspira incredere poza. Stau in sectorul 1 si in masura in care imi permite timpul ma intereseaza si politica. Am intrat pe acest blog ca sa va sustin. Eu cred ca o sa iesiti din primul tur. La mine la bloc toata lumea va voteaza.
Sunt Ioana Istrate si vreau sa merg in campanie alaturi de dvs. Unde as putea sa ma inscriu voluntar?
Domnule primar Andrei Chiliman consider ca este o campanie reusita,mai ales in sectorul 1,unde lumea este multumita de d-voastra si de ceea ce ati facut pentru alegatori.Faptele vorbesc de la sine,parcuri amenajate ,strazi reparate.Un succes total.
Bafta multa mai departe!Si fiti increzator pentru ca lumea este mandra de d-voastra!
PS.N u luati in seama eventualii carcotasi pentru ca nu are rost.Sunt niste persoane frustrate,care nu au alt mijloc de atac decat crtitica oamenilor responsabili si onesti,carora le pasa de interesul cetatenilor.
Eu zic ca o sa cistigati din primul tur. Chiliman in 1 si Negoita in 3, singurii care vor cistiga din prima, singurii care au facut ceva pt bucuresti.
Pentru cei care nu aveau dovada ca Murgeanu e un mincinos si un ticalos, cititi in:
http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/804644/Murgeanu-consultant-pentru-firma-lui-Puiu-Popoviciu/
scoate-ti odata caini de pe strada
Domnule Chiliman pe strada Stefan Iulian situata in sectorul 1 aproape de Primaria 1, in dreptul numerelor 4-6 este o groapa de toata frumusetea si adanca cam de 1,5m de 2 zile nimeni nu face ceva si nici macar nu e semnalizata , mai ales ca strada afost asfaltata anul acesta.
Au lucrat de mantuiala e parerea locatarilor de pe strada.
Pacat ca se fac asemenea lucrari.
Domnule Chiliman, este adevarat ca jucati carti pe sume enorme? Nu ne spuneti si noua care va sunt partenerii si unde se desfasoara "operatiunile"?
Va multumesc, chiar daca acest post nu-l veti publica niciodata
Va multumesc in legatura cu ceea ce ati facut pentru tineri. Nu multa lume stie de sustinerea pe care ati aratat-o pentru Consiliul Local al Tinerilor din Sectorul 1, fara a implica intr-un fel structura in politica. In toata tara am fost mandri ca suntem de la Sectorul 1 din Bucuresti.
"Forta linistita".
"Prietenii stiu de ce". Pana acum, pot spune ca aceasta campanie este cea mai putin reusita din punct de vedere al implicarii celor din staff-urile electorale. Oricum, nu cred ca oamenii mai "inghit" minciunile partidelor asa de usor. De fapt, am constatat acest lucru chiar eu. Surpriza placuta este sa constati ca oamenii isi deschid mai usor sufletul daca nu le "zambesti stramb" dintr-un banner... Ei vor sa fie ascultati, nu "urmariti" dintre stalpi :). Si au multe de spus. Problema e ca sunt foarte putini cei care-i asculta. Ma bucur ca am reusit sa fiu in aceasta campanie "minoritar". Pentru ca am reusit sa ma apropii foarte mult de oamenii simpli. Cei ca mine. Si am mai invatat ceva: trebuie sa avem mai multa rabdare, sa fim mai seriosi, pentru ca altfel, nu vom fi decat niste actori pe o scena de circ! Iar la finalul spectacolului electoral, cei care vor rade.... vor fi alegatorii care nu s-au prezentat la vot. Caci vor fi foarte foarte foarte multi! Pacat. Partidele si multi dintre politicienii actuali au reusit sa distruga prin aroganta si indiferenta lor increderea oamenilor in viitor. Campania electorala se va incheia in curand, insa alegatorii vor ramane cu aceleasi probleme... Indiferent cine va castiga batalia pentru functia de primar (si aici sincer, cred ca actualul edil are destule sanse sa ramana in functie - deoarece nu prea are contracandidati seriosi), locuitorii sectorului 1 se vor lovi de zidul indiferentei si intereselor care vor macina activitatea din Consiliul Local. Nu are rost sa mai spun ceea ce stie toata lumea: degeaba o sa vrea sa faca ceva bun pentru locuitorii din sector viitorul primar, daca cei care vor fi Consilieri nu vor reprezenta in consiliu decat "interese de partid". Asa ca, d-lor "politicieni versati" carora va place "jocul" de "blackjack" in consiliul local... S-ar putea sa pierdeti totul pariind pe "prostia" alegatorului, care credeti ca va voteaza oricum, pentru ca d-voastra sunteti cei mai buni, ca sunteti asigurati de locul pe lista... Uite, eu am riscat si voi risca totul pe o singura mana: aceea a alegatorului inteligent, care stie sa vada pozitia 21 de pe buletinul de vot la consiliul local. Chiar daca buletinul de vot pt. Consiliul Local al Sectorului 1 a fost facut IN BATAIE DE JOC ! De ce oare atat de multe pagini goale? Cumva ca sa nu gaseasca cei nehotarati singurul candidat independent? Sau pt. a putea face "blatul" la numararea voturilor, anuland cat mai multe dintre ele, pt. ca in acest fel aceste voturi sa se "reintoarca" in "traista" goala a partidelor mari? Cred ca partidele au inceput sa fie putin cam disperate (vezi diseprerea de "a fi prezent atat vara cat si iarna" pe calea Grivitei, dincolo de intersectia de la p-ta Matache. Dar, deh, unii au bani sa-si puna 4 bannere in 30 de m, doua chiar unul peste altul... Tinerii independenti au doar ocazia sa vorbeasca si sa asculte alegatorii, mergand pe strazile Sectorului 1... Vom vedea ce efect au toate aceste lucruri asupra alegatorilor... Insa am o previziune sumbra: ii va face sa stea duminica 1 iunie in casa! Sau sa se duca intr-un parc, fara a mai trece si pe la sectia de votare! Pentru ca s-au saturat de atatea "verze" electorale, care mai au putin si "sugruma" electoratul Bucurestiului. Cred ca aceasta campanie este cea mai proasta din punct de vedere imagistic din cate am vazut pana acum! Pacat de banii cheltuiti degeaba! Ca nu-s putini! Restul e tacere. Si lipsa de interes fata de participarea la vot. Oricum, "invingatorul ia totul", vorba celor de la ABBA... Numai ca, eu prevad ca nimeni nu va castiga primaria "din prima". Asa ca, in turul 2, s-ar putea sa conteze si o jumatate de vot. Asadar, va conta pana si un "independent". Vom vedea. Pana atunci, steagul sus si spor la treaba! La treaba cea curata. Ca de "treburile murdare" se ocupa "baietii buni" care au nerusinarea sa ne ceara acum sa-i votam iar! Ceea ce regret este ca nu vine mai repede si la noi pe strada, cu adevarat, VOTUL UNINOMINAL! Pana acum "vin pe strada noastra" numai "invizibili". Poate chiar asa vor si ramana dupa alegeri... "Invizibili". Inca o data, "prietenii stiu ce spun".
Toate cele bune !
Panait Sorin,
Unicul Candidat Independent
pentru Consiliul Local al Sectorului 1
P.S.: Am vazut ca de frica sau de disperare, au inceput si portocalele sa-si arate "consilierii"... De ce oare a trebuit sa faca un Independent putine "valuri" ca sa se intample acest lucru? Dar, pana la urma, cel care va "judeca" aceste intamplari, va fi cel care va sti sa mearga la vot si sa dea sentinta! Alegatorul inteligent, care nu se vinde pe un mic si-o bere!
Domnule Chiliman, primiti sincerele multumiri ale doamnei Grigore Elena, in varsta de 95 de ani, pentru surpriza placuta facuta de dumneavoastra si colaboratorii dumneavoastra la aniversarea zilei de nastere pe data de 9 Aprilie 2008.
Ati dat dovada de foarte mult simt umanitar, respect fata de cetatenii
sectorului 1, drept urmare meritati pe deplin sa fiti reales ca primar al sectorului 1.
Eu si prietenele mele suntem unele din sustinatoarele dumneavoastra.
Mult succes !!!
domnule PANAIT SORIN SPUNETI CA SUNTETI JUSTITIARUL ABSOLUT SI CRITICATI PE TOATA LUMEA...CINE VA CREDETI?SUNTETI INDEPENDENT?...NE PUTETI SPUNE IN CATE PARTIDE A-TI MAI FOST??...NE PUETI SPUNE CATE CLASE AVETI???:))S-A VAZUT CE DE LUME VA VOTAT..:))
domnule PANAIT SORIN SPUNETI CA SUNTETI JUSTITIARUL ABSOLUT SI CRITICATI PE TOATA LUMEA...CINE VA CREDETI?SUNTETI INDEPENDENT?...NE PUTETI SPUNE IN CATE PARTIDE A-TI MAI FOST??...NE PUETI SPUNE CATE CLASE AVETI???:))S-A VAZUT CE DE LUME VA VOTAT..:))
domnule panait sorin intr-adevar va conta si un vot in turul 2 dar nu voturile dvs...cine a votat un independent...nu va vota nici liberali,nici pd-l..asa ca nu are nimeni nevoie de 10-15 voturi ale tale...oricum nu te vor asculta cei care te-au ales...mai bine ne-ai spune cate clase ai......eu stiu 8..e adevarat?:))
e adevarat ca ai fost in pd domnu panait..si ca te-au aruncat ca pe o masea stricata ce esti?din cauza comportamentului tau si din cauza ca esti un analfabet...nu te mai imbata cu apa rece esti un nimik...0 barat...gunoiule...
Trimiteţi un comentariu